Pe şoseaua Peresecina - Criuleni între satele Cruglic şi Hîrtopul Mare îşi deapănă vîrsta un sat foarte vechi – Izbişte.
Dealurile şi colinele sale au bucurat mii de turişti cu parfumul florilor multicolore, iar zâmbetele nevinovate ale copiilor i-au oferit strălucire, frumusețe şi bucurie.
Un sat străvechi ce coboară lin spre lunca Rautului, îmbrăcat în mătasea verde şi îmbătat de trilurile fermecătoare ale privighetorilor, Izbişte este o casă mare, plină de oameni harnici şi gospodari, frumoşi la chip şi la suflet ce-şi împletesc destinele cu el, ducându-i faima mai departe. Localitatea mea este asemenea unui izvor cu apă bună şi cristalină ce izvorăşte zi de zi pentru locuitorii ei, pentru viitorul familiilor care trăiesc aici.
În acest sătuc ocrotit de Dumnezeu am făcut primul pas spre lume şi am pronunţat primul cuvînt. În acest mic paradis mă simt mereu ocrotit şi fericit, aici totul are o altă formă, aici există doar binele. Aici şi pâinea este mai albă şi mai aromată.
Poate peste ani drumurile vieţii îmi vor arăta o altă cale, poate voi părăsi ţinutul copilăriei mele, însă niciodată nu voi putea uita această gură de Rai unde am început să descopăr lumea şi-n care m-am simţit minunat alături de cei dragi mie.
Satul Izbişte, pentru prima dată, a fost atestat la 20 iunie 1453. Numele de Izbişte i-a fost dat după o veche legendă care spune c[ o boare de oameni săraci fugind de greutaţile stapînilor au plecat în cautare unor noi pamînturi. Au ajuns şi în apropierea locului în prezent numit ,,Halocea’’, unde au făcut popas, s-au odihnit o noapte. Văzînd ca e loc liniştit, şi fără primejdii, au hotărît să construiască mici casuţe din bîrne de lemn. Aveau tot, dar înafară de apă. Umblînd ei în căutarea apei au găsit-o într-o vale numită în prezent ,,La Izvoare’’. Au început a se aproviziona cu apă potabilă cărînd-o în poloboace trase de cai ridicînd dealul CRUCII, strigînd la cai:
- Hai izbeşte…. Hai izbeşte!!!
Se spune că de aici provine denumire satului, care pe parcursul anilor a suferit mici schimbări şi s-a transformat în Izbişte.
În 1772 aici se găseau 13 gospodării. Pot spune cu fermitate că noi, Izbiştenii avem o comoară cu care ne mîndrim. Aceasta îl constituie lăcaşul sfînt din localitate, care este cea mai veche biserică din raionul Criuleni. Căutînd prin informaţii suplimentare aflu că este una din cele mai vechi Biserici din Europa. Construită din lemn în anul 1778 şi reconstruită din piatră în anul 1857. În anul 2008, la 8 noiembrie a împlinit 230 de ani de la tîrnosire, şi cu această ocazie acest monument de o valoare incontestabilă, dupa multe schimbări şi reconstrucţii, a fost sfinţită de ÎPS Vladimir, Mitopolitul Moldovei.
Eu, ca paraclisier al bisericii, care în prezent poarta hramul “Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtor de Mir”, pot confirma că această biserică este un muzeu în care poţi găsi cărţi, icoane şi alte lucruri încă din anii 1700.
Satul Izbişte este baştina multor oameni de seamă cum ar fi: Prodan Pavel, născut în 1952, deputat în parlamentul RM, Lilia Cazacu specialistă în domeniul picturii, apreciată atît la nivel local cît şi internaţional şi mulţi alţii pe care eu nu îi cunosc.
Bunătatea şi ospitalitatea sunt nişte calităţi ce îi caracterizează pe locuitorii satului meu. De aceea au fost primiţi cu braţele deschise zeci de turişti, care au venit sa vadă cele 7 izvoare din valea bisericii de la care se spune că provine denumirea satului.,,Muzeul satului Izbişte’’ şi biserica din sat de asemenea constituie nişte puncte de atracţie turistică pentru vizitatori. Dacă ai nevoie de un sfat bun - parohul bisericii din sat Gangan Victor, un om cu suflet mare, este la dispoziţia ta şi, cu siguranţă, te va ajuta şi te va îndruma în dilema pe care o ai.
Tot în acest minunat sat Izbişte în anul 2008 s-a deschis un Club de noapte modern, cu trei nivele - ,,RANCHO’’. Aici vin să se odihnească şi să se distreze tineri şi maturi din satele vecine, alte raioane, şi chiar vizitatori din oraşul Chişinau.
Vă aşteptăm şi pe dvs la noi, la Izbişte, pentru a trăi clipe de neuitat alături de oamenii gospodari din sat. Sunt sigur că veţi pleca cu impresii de nota 10.
Pentru mine localitatea natală este icoana sfîntă la care mă voi întoarce mereu cu drag.